Conferință preoțească în Protopopiatul Pașcani

Arhiepiscopia Iașilor Septembrie 18, 2019

Dimineața devreme, Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a fost întâmpinat cu bucurie la noua catedrală a orașului, de cei 100 de preoți ai protoieriei. Această întâlnire a reprezentat pentru clericii Protopopiatului Pașcani un prilej de împreună slujire și împărtășire cu Trupul și Sângele, dar și moment cultural, istoric și comemorativ.

Deși spațios, altarul din subsolul catedralei a devenit neîncăpător, deoarece au slujit peste 70 de preoți și diaconi, dimpreună cu PS Părinte Părinte Episcop Calinic Botoșăneanul. De asemenea, din sobor a făcut parte și părintele arhimandrit Nicodim Petre, Consilierul Sectorului de Misiune al eparhiei. Spre sfârșitul slujbei, părintele protopop Pavel Postolachi a împărtășit mulțimea de credincioși prezentă și a ținut un frumos cuvânt de învățătură, apoi i-a încântat pe toți cu o priceasnă. După Sfânta Liturghie, Părintele Episcop a prezidat Conferința de toamnă din Protopopiatul Pașcani oferind, chiar de la început, fiecărui preot câte o carte al cărei autor este .  

Anul 2019 a fost declarat în Patriarhia Română ca „Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)” și „Anul comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești”. Urmând îndemnul Sfântului  Sinod,  la această conferință au fost dezbătute două teme importante pentru viața bisericească în general. Cei care au susținut referatele au fost părintele Bozariu Cristian, parohul Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” Ion Neculce, cu tema „Patriarhul Nicodim Munteanu (1939 – 1948) – păstor înțelept și apărător al Bisericii în timpul unei perioade tulburi din istoria țării”, și părintele Bălăceanu Nicolae, parohul Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” Mogoșești - Siret,  care, la rândul său, a prezentat tema „Patriarhul Iustin Moisescu  (1977-1986) – inițiator și promotor al Colecției «Părinți și Scriitori Bisericești». Despre valoarea scrierilor patristice în edificarea duhovnicească a preoților și în pastorația credincioșilor”.

Au urmat intervenții și diferite alocuțiuni, iar la încheierea sinaxei preoțești, părintele protoiereu a mulțumit PS Calinic Botoșăneanul pentru participare, pentru cuvânt, pentru grija și dragostea oferită în diferitele lucrări ale Bisericii, oferind sfaturi și ajutor preoților din Protopopiatul Pașcani, dar și pentru darul de cărți oferit fiecăruia dintre cei prezenți. O parte dintre clerici au primit diplome de mulțumire pentru ajutor și pentru grija acordată pastorației tinerilor. După audiențe, toți cei prezenți au participat la o agapă frățească în cadrul căreia au fost dezbătute și alte aspecte ale vieții bisericești. (pr. Dan Turcu, misionar protopopesc)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri